Gemma părăseşte apartamentul confortabil pe care îl ocupă în Roma pentru a călători spre Sarajevo în compania fiului său Pietro şi pentru a vizita o expoziţie ce comemorează victimele războiului bosniac, printre care şi soţul ei Diego. Cu 16 ani în urmă, Gemma a reuşit să fugă împreună cu băiatul ei din oraşul bosniac aflat sub cel mai îndelungat asediu din istorie, dar Diego a rămas în urmă şi a fost ucis, femeia propunându-şi să facă această călătorie nu numai pentru a reface relaţia tensionată cu Pietro, dar şi pentru a se confrunta cu amintirile dureroase din trecut. Gemma l-a cunoscut pe Diego în anii ’80, pe vremea când era studentă şi se afla în vizită la Sarajevo, după ce au depăşit o mulţime de obstacole, cei doi tineri trăind o pasioanală poveste de dragoste şi găsindu-şi pentru o scurtă perioadă fericirea unul în braţele celuilalt. Deşi îşi doreau cu disperare copii, Gemma era sterilă, aşa că a împins-o pe tânăra şi frumoasa muziciană Aska în patul lui Diego pentru a o folosi pe post de mamă-surogat, doar pentru a fi ulterior măcinată de gelozie şi sentimente de culpabilitate. Revelaţia ce o aşteaptă pe Gemma la Sarajevo o va forţa să înţeleagă proporţiile pierderii pe care a suferit-o, ororile reale ale războiului şi puterea vindecătoare a iubirii.
Drama
Priveşte filmul Venuto al mondo (2012)