Violetta Giurgiu e o fetiţă de 12 ani care a crescut cu bunica ei, e bâtrână obosită de viaţă. Mama fetei, Hannah Giurgiu, e întotdeauna plecată şi nu-şi face timp să se ocupe de fiică. Hannah pur şi simplu nu e făcută să fie mamă, cu toate că o iubeşte, în felul ei, pe Violetta. Hannah îşi petrece tot timpul în lumea artiştilor, care îi sunt mentori şi amanţi. Unul dintre aceştia, Ernst, îi dăruieşte un aparat foto, iar cadoul le va schimba vieţile şi lui Hannah, dar şi Violettei. Femeia decoperă că are talent pentru fotografia artistică, iar într-o zi când trece pe acasă îi cere Violettei să-i fie model. Fetiţa e fericită să-şi poată petrece, în sfârşit, timpul cu mama ei, dar se trezeşte aruncată în universul artistic bizar al Hannahei, între morbiditate şi erotism. Fotografiile sunt reuşite şi ajung în expoziţii şi în presă. Violetta devine muza mai multor artişti, iar cu timpul, fotografiile ei nu mai sunt sugestive, ci de-a dreptul explicite, cu tot mai puţine haine.
Scenariul este scris de Eva Ionesco, regizoarea filmului, cea care este cel mai tânăr model apărut vreodată în revista Playboy, la numai 11 ani. Eva Ionescu a ajuns să pozeze nud din cauza mamei ei, Irina Ionesco.
Drama
Priveşte filmul My Little Princess (2011)